Lufthansa a introdus patru zboruri pe săptămână între Iaşi şi Frankfurt

0

Lufthansa a introdus patru zboruri pe săptămână între Iaşi şi Frankfurt. Compania Lufthansa operează, începând de vineri, o cursă aerienă directă între Iaşi şi Frankfurt, cu patru zboruri pe săptămână.

 

Autorităţile ieşene susţin că deschiderea zborurilor Iaşi-Frankfurt este o veste mult aşteptată de ieşeni, fiind o destinaţie dorită şi de oamenii de afaceri din zonă.

Şefi ai aeroportului din Iaşi şi ai Consiliului Judeţean, oficiali ai companiei aeriene Lufthansa, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cultural din Iaşi au participat, vineri, pe aeroportul din Iaşi la ceremonia de inaugurare a zborului Iaşi-Frankfurt, operat de compania Lufthansa.

Vezi și Blue Air anunţă în iunie zboruri spre 21 de destinaţii din 11 ţări

Zborurile vor fi efectuate luni, joi, vineri şi duminică.

”Lufthansa este mândră să deschidă la Iaşi a cincea destinaţie din România. Astfel, vom reuşi să conectăm unul dintre cele mai populare oraşe ale României cu Frankfurt, cel mai important hub al Lufthansa Group. Acest lucru va reduce timpul de călătorie semnificativ către foarte multe oraşe din Europa, America sau Asia. De asemenea, sunt încrezător că vom vedea mai mulţi turişti din toată lumea, care vor descoperi minunata moştenire culturală a Iaşului”, a declarat Zlatko Zlatic, Lufthansa Group General Manager Sales, pentru Romania, Moldova şi Bulgaria.

La rândul său, directorul aeroportului din Iaşi Vasile Stoicea consideră că venirea companiei aeriene Lufthansa la Iaşi este un moment extrem de important pentru Moldova şi că acest zbor reprezintă un real suport pentru mediul de business local.

În prezent, pe Aeroportul Iaşi operează şapte companii aeriene către 25 de destinaţii internaţionale.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele