Lupescu s-a lansat, oficial, în cursa pentru FRF

Alexandru Ionescu

Ionuț Lupescu și-a lansat candidatura pentru președinția Federației Române de Fotbal alături de cei mai mari fotbaliști autohtoni din ultimii 30 de ani.

„Mă bucur să vă văd în număr atât de mare. Faptul că sunteţi atâţia aici îmi dă mie convingerea că am luat decizia care trebuie, pentru că nu a fost o decizie uşoară. Am decis să fac acest pas – câteodată trebuie să ieşi din zona de confort – pentru că se poate face mult mai mult pentru fotbalul românesc. Am avut privilegiul să văd la UEFA aspectul general al fotbalului european şi mi-am dat seama că decalajaul acesta dintre estul Europei şi vestul Europei va fi şi mai mare dacă noi în fotbal nu luăm deciziile într-o direcţie bună, măsuri mai radicale. Este singurul lucru care se poate face acum pentru a nu cădea şi mai jos. Nu pot să fac singur, ci numai împreună cu <gaşca> aceasta care este aici. E foarte important ca noi, împreună, să recredibilizăm fotbalul românesc, să aducem oamenii pe stadioane, să aducem sponsorii şi legiuitorii lângă noi. Nu e o misiune uşoară şi nu am să pot să o fac dacă nu sunteţi alături de mine. E foarte important ca oamenii din fotbal să revină acolo unde le e locul”, a declarat Lupescu.

Avalanșă de glorii

La eveniment au participat: Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Gheorghe Popescu, Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Gheorghe Mihali, Ciprian Marica, Bogdan Stelea, Tudorel Stoica, Dorin Mateuţ, Florin Prunea, Ioan Andone, Victor Piţurcă, Adrian Ilie,  Daniel Pancu, Daniel Niculae, Cristian Chivu, Gino Iorgulescu, Ionel Ganea, Basarab Panduru, Dumitru Stângaciu, Răzvan Raţ şi Adrian Iencsi. Mircea Lucescu a transmis un mesaj video de susţinere, la fel și merle antrenor Alex Ferguson.

Citeste si...  Preşedintele Iohannis o decorează marți pe Simona Halep

„Eu sunt aici pentru că susţin un om, un prieten, pentru că susţin ceea ce eu consider că fotbalul românesc are nevoie. Sunt aici pentru că în ultimii ani am avut onoarea şi plăcerea să colaborăm la UEFA, pentru că ştiu ceea ce reprezintă el pentru acea instituţie. Sunt aici pentru că eu consider că e omul potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit pentru tot ceea ce reprezintă fotbalul românesc şi tot ceea ce se poate face pe viitor. Am avut ocazia să stăm la masă cu oameni care înseamnă ceva în fotbalul internaţional, am avut ocazia să văd cât e de apreciat. Am avut ocazia să văd şi să cunosc capacităţile lui în a lua decziii, în a face proiecte, în a le duce la bun sfârşit. Tocmai de aceea cred că merită această şansă, această posibilitate şi totodată ar fi un privilegiu pentru el să reprezinte fotbalul romnâesc. Îi dorim mult suces şi să ducă la bun sfârşit proiectele pe care le are, împreună cu oamenii de lângă el. Noi, toţi cei prezenţi aici, îl susţinem şi îi urăm baftă. Să-i dorim să ducă fotbalul românesc pe drumul cel bun, drum care cred că fotbalul românesc îl merită. Eu sunt aici pentru el, el este pentru România”, a declarat fostul căpitan al echipei naționale, Cristi Chivu.

Ionuț Lupescu  a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial al UEFA, ocupând funcţie de şef al Comisiei tehnice. Alegerile de la FRF vor avea loc la 18 aprilie. Principalul contracandidat al lui Lupescu va fi actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu.

Citeste si...  Biletele la Cupa Mondială din Qatar – cele mai scumpe din istorie

 


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *