putin maduro

Maduro şi-a exprimat ”sprijinul puternic” pentru crimele lui Putin în Ucraina

Stefan Alexiu

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a exprimat ”sprijinul puternic” pentru omologul său rus Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, marţi, în timp ce trupele ruse continuau invadarea Ucrainei, potrivit unui comunicat al Kremlinului, relatează AFP.

 

”Nicolas Maduro şi-a exprimat sprijinul ferm faţă de acţiunile cheie ale Rusiei, condamnând activitatea destabilizatoare a Statelor Unite şi a NATO şi subliniind importanţa combaterii campaniei de minciuni şi dezinformare lansată de către ţările occidentale”, potrivit comunicatului, care subliniază că apelul a avut loc la ”iniţiativa părţii venezuelene”.

Vezi și Maduro: vaccinuri anti coronavirus contra petrol

La rândul său, Putin ”şi-a împărtăşit punctul de vedere cu privire la Ucraina, subliniind că obiectivele operaţiunii militare speciale au fost protejarea populaţiei civile din Donbass (teritorii separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, n.red.), recunoaşterea de către Kiev a DNR şi LNR (Republicile Populare Doneţk şi Lugansk, autoproclamate, n.red.), precum şi suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, demilitarizarea şi denazificarea statului ucrainean şi asigurarea statutului său neutru şi nenuclear”, se arată în comunicat.

Moscova este unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere în 2018 nu a fost recunoscută de o parte a comunităţii internaţionale şi în special de Statele Unite, care doresc să-l înlăture de la putere.


Citeste si...  Fenomen meteo extrem în Arabia Saudită: A nins în deșert
Distribuie articol:
3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *