

Judecătorii Tribunalului Botoşani au declanşat, începând cu 1 iunie, o grevă în semn de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, se arată pe contul de Facebook al instanţei din Botoşani.
Potrivit sursei citate, pe perioada protestului, judecătorii vor soluţiona doar cauzele urgente.
„Începând cu data de 01.06.2023, judecătorii Tribunalului Botoşani vor soluţiona doar cauzele urgente, ca formă de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, precum şi ca modalitate de susţinere a demersurilor legale întreprinse de personalul auxiliar de specialitate şi conex în formă de protest asupra noilor modificări legislative cu privire la pensia de serviciu”, au transmis oficialii Tribunalului Botoşani, informează Agerpres.
Magistraţii cer menţinerea prevederilor