Preşedinta Maia Sandu a anunţat joi că a fost informată de instituţiile statului despre existenţa unei reţele imense de cumpărare de voturi, care a afectat turul I al alegerilor prezidenţiale şi referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar cu toate acestea a decis să meargă mai departe cu turul al doilea de scrutin, în loc să ordone repetarea alegerilor, cerând totodată justiţiei să se trezească „în ultimul ceas” şi să acţioneze.
„Am fost întrebaţi dacă e cazul să nu recunoaştem aceste alegeri şi să organizăm alegeri repetate”, a spus Maia Sandu, într-un mesaj video publicat pe Facebook. Şefa statului a spus însă că este de părere că procesul electoral nu trebuie oprit şi a cerut instituţiilor statului să facă publice probele despre fraudă şi să-i sancţioneze pe cei care se fac vinovaţi.
Maia Sandu a avut din nou un discurs critic la adresa justiţiei din Moldova, menţionând că aceasta „s-a opus în aceşti ani oricărei curăţări şi a eşuat să ducă la bun sfârşit dosarele de corupţie mari”
„Dacă justiţia nu se trezeşte în ultimul ceas şi închide ochii la vânzarea ţării, viitorul Moldovei pentru decenii este în pericol”, a avertizat Maia Sandu.
Maia Sandu a spus că în cele din urmă depinde de oameni să determine viitorul Moldovei şi le-a cerut în special moldovenilor din diaspora să se mobilizeze la vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. „Haideţi să fim 350.000 de moldoveni din diasporă în turul 2 (în turul 1 au votat aproape 250.000 de alegători în diaspora – n.r.). Mai avem o bătălie de dat! Să câştigăm în faţa hoţilor prin puterea votului nostru! Sunaţi acasă, convingeţi rudele să iasă la vot, spuneţi-le ce putem pierde şi haideţi să ne mobilizăm şi să nu lăsăm ţara pradă hoţilor”, le-a transmis Maia Sandu moldovenilor de peste hotare într-un mesaj video separat.
Aceste apeluri vin după ce poliţia a declarat că oligarhul pro-rus fugar Ilan Şor a canalizat din Rusia 39 de milioane de dolari către cel puţin 138.000 de alegători, în septembrie şi octombrie. Autorităţile moldovene susţin că alegerile au fost afectat de o schemă masivă de fraudare, menită să învingă tabăra pro-europeană, iar în această schemă este implicată Rusia.
