Manualele sunt frumoase, dar cam încărcate

Informateca

Ministrul Educației recunoaște – manualele de pe care vor învăța elevii sunt frumoase la exterior, dar prea încărcate în conținut.

Ministerul și-a asumat că se ocupa de manuale, însă rezultatul este unul nefavorabil din punctul de vedere al conținutului, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Experții în educație afirmă că singura rezolvare a problemei este capacitatea profesorilor de a cerne informația la clasă.

„Din punct de vedere estetic sunt foarte frumoase, din punct de vedere al conținutului puțin cam încărcate, așa știu să scrie manualele specialiștii noștri din sistem”, a declarat Valentin Popa, ministrul Educației.

Cristian Greșanu, de la Uniunea Editorilor din România – „Ei și-au propus un proiect foarte ambițios. Să se ocupe de toate manualele din România. Strict organizatoric, nu erau dotaţi să facă față unei asemenea munci”.

România plătește în jur de 3 euro pentru fiecare manual, mai puțin decât plătește Bulgaria. Acest fapt și lipsa unei echipe de profesioniști conduc la un eșec garantat, afirmă experții în educație.

Citește și Elevii scutiți la orele de sport vor practica șahul

„Am putea să acceptăm că e nevoie de oameni dedicați care să fie autori de manuale. Dacă ministerul rămâne singurul autor de manuale, probabil că se va ajunge la o soluție prin care experți permanenți dedicați trebuie angajați prin concurs de către editura didactică şi pedagogică”, a afirmat Daniela Vișoianu, expert în educație.

Iulian Cristache – președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Noi i-am atras atenția ministerului în numeroasele dezbateri pe care le-am avut, avem un feedback negativ atât de la părinți, cât și de la profesori, cu programa școlară încărcată. Mingea se află în curtea ministerului – refuzi acel manual, nu îl mai declari câștigător”.

Citeste si...  România – principalul actor în dezvoltarea educațională și formarea medicinii dentare din Europa

Ministerul Educației va plăti aproximativ 24 de milioane de lei pentru cele 2,6 milioane de manuale pentru următorul an școlar.

Articolul Manualele sunt frumoase, dar cam încărcate apare prima dată în Pedagoteca.

Sursa: Manualele sunt frumoase, dar cam încărcate


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *