ciolacu psd

Marcel Ciolacu ar vrea guvern de tehnocrați până la alegeri anticipate

Stefan Alexiu

Marcel Ciolacu crede că liderii politici au „întins” deja prea mult răbdarea românilor şi este cazul să fie luată o decizie în privinţa crizei politice.

 

„În ceea ce priveşte criza politică, eu fac un apel la toţi liderii politici cu reprezentare parlamentară că deja întindem prea mult răbdarea românilor şi este cazul ca clasa politică să ia o decizie. Întotdeauna cea mai proastă decizie e când nu iei nicio decizie. Momentan, am discuţii în continuare cu domnul prim ministru desemnat. (…) Aşteptăm să deblocăm această criză”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.

Vezi și Firea: Cîţu recurge la şantaj

Preşedintele PSD a amintit că prima propunere a PSD a fost să se facă un guvern de tehnocraţi, de specialişti, până la alegerile generale anticipate.

Ciolacu a menţionat că un guvern de tehnocraţi cu Nicolae Ciucă premier „este o posibilitate şi nu trebuie exclusă”.

Întrebat cât de în serios ia PSD soluţia de a participa la guvernare, Ciolacu a spus: „Iau în calcul tot ce este serios pentru deblocarea acestei crize”.


Citeste si...  Orban: „După părerea mea, vor fi alegeri anticipate, nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental”
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *