Premierul Marcel Ciolacu cere ministrului Muncii modificarea legislaţiei privind centrele de îngrijire, el solicitându-i Simonei Bucura Oprescu ca până pe 31 august să finalizeze proiectul de lege, pentru a-l înainta Parlamentului la începutul sesiunii din luna septembrie.
Şeful Executivului i-a cerut ministrului Câciu să lanseze apelul de proiecte privind o finanţare europeană pentru comunităţi pentru vârstnici şi a menţionat că există fonduri europene pentru astfel de centre, 80 de milioane de euro disponibili şi din discuţiile sale, la Comisie, pot creşte suma până la 110 de milioane.
”Sunt ferm convins că demiterile şi demisiile sunt necesare dar nu rezolvă decât o parte a problemei. De aceea, urmează cealaltă parte esenţială, modificarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul acestor centre”, a anunţat şeful Executivului.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate rămân în arest la domiciliu
Marcel Ciolacu a subliniat că ministrul Muncii va veni rapid cu noile modificări legislative. ”Săptămâna viitoare vom avea deja consultări cu organizaţiile civice şi asociaţiile de bolnavi cu dizabilităţi. Până pe 31 august trebuie să finalizaţi, doamna ministru, un proiect de lege pe care să îl înaintăm Parlamentului în această sesiune care începe la 1 septembrie”, a spus premierul.