Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lucrurile sunt ”cam finalizate” în privinţa proiectului privind pensiile speciale.
Surse arată că PSD și PNL vor să impoziteze pensiile speciale cu procente între 12 și 25%, lucru interzis deja de Curtea Constituțională, compusă și ea din magistrați care beneficiază sau vor beneficia de pensie specială.
Vezi și Pensie specială și salariu la Casa de Asigurări de Sănătate: Generalul SRI Cristian Georgică Celea
”Aţi văzut şi semnalul pe care l-am avut foarte clar, mai sunt elemente de închis. A fost tot tehnicul şi de la Ministerul Justiţiei şi de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere, de foarte mare bun simţ ale Comisiei şi cred că lucrurile sunt cam finalizate. (…) Propunerile privesc felul cum se calculează pensia. Până acum, se făcea pe ultima lună, Comisia vrea pe ultimele 48”, a menţionat Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.
O serie de specialiști români din zona de fiscalitate arată că pensiile speciale vor atârna din ce în ce mai greu în bugetul României, dacă acestea nu vor fi reglate la nivelul normal.