Margarina cu aromă de unt este foarte periculoasă

0

Magazinele sunt pline de tot felul de margarine, halvarine, produse tartinabile care te îmbie cu etichete colorate şi îndemnuri de sănătate. În realitate, însă, toate sunt rezultatul unor combinaţii chimice, pline de conservanţi şi arome artificiale.

Asociaţia Pro Consumatori a analizat, zilele trecute, 30 de sortimente de margarină existente pe piaţă. Au fost testate produse fabricate sau distribuite de Orkla Foods România, Unilever, Auchan, Cora, Carrefour, Mega Image, Lidl şi Kaufland. Experţii APC au constatat astfel că mai mult de trei sferturi din sortimente conţin acid citric, 60 la sută conţin conservanţi şi tot atâtea au arome artificiale.

Ingredientele regăsite în compoziţia sortimentelor de margarină analizate sunt apă, grăsimi vegetale hidrogenate de palmier şi cocos, lapte bătut, seminţe de rapiţă, ulei de palmier, ulei de cocos, ulei de floarea soarelui, sare, fibre vegetale din cicoare, suc de lămâie, extract de morcovi, zer pudră, EDTA, lecitină de floarea soarelui, mono şi digliceride ale acizilor graşi, poliricinoleat de poliglicerol, acid citric, acid lactic, sorbat de potasiu, acid sorbic, beta-caroten, arome naturale, aromă de unt, vitamina A, D şi E. La aproape jumătate din sortimentele de margarină analizate, primul ingredient este apa, iar la 43 la sută din sortimente, primul ingredient este reprezentat de uleiuri vegetale, de palmier, rapiţă, cocos, floarea soarelui, în proporţii variabile.

Pline de aditivi alimentari

În privinţa aditivilor alimentari şi a aromelor identificate în compoziţia sortimentelor de margarină analizate, s-a constatat că 93 la sută din margarinele testate conţin mono şi digliceride ale acizilor graşi, aditiv folosit ca emulsifiant care conţine amestecuri de mono-di-esteri de glicerină.

„Aditivul este un emulgator, deci rolul său principal este de a forma şi de a stabiliza emulsiile, prin scăderea tensiunii superficiale dintre cele două faze lichide nemiscibile. 77 la sută din margarinele de pe piaţă conţin acid citric, aditiv folosit ca acidifiant. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree”, a declarat preşedintele APC România, conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Atenţie şi la grăsimi!

Valoarea energetică la 100 grame de margarină variază între 172 şi 720 kilocalorii. Cantitatea de grăsimi se situează, astfel, între 18 şi 80 grame, din care grăsimi saturate între 4 şi 37 de grame la 100 grame de produs. Numeroase studii realizate în instituţii medicale şi universităţi de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral şi sunt un factor de risc pentru boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, cancerele de colon şi sân, determină rezistenţa la insulină, favorizând apariţia diabetului de tip 2 şi determină deficienţe de învăţare la tineri.

De asemenea, în conformitate cu Ordinul nr. 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, sortimentele de margarină, având un conţinut ridicat de grăsimi, respectiv grăsimi saturate (mai mult de 5 grame per 100 grame de produs) şi o valoare energetică mare per 100 grame de produs nu sunt recomandate copiilor.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele