Fostul mare campion mondial și european, retras din activitate acum doi ani, a inaugurat „Academia Marian Drăgulescu”, cu 350 de copii înscriși, iar în paralel este antrenor la CSA Steaua.
Într-o intervenție la radio Sport Total FM, Drăgulescu a vorbit despre academia situată în Vitan, zona Pieței Bobocica, mărturisind că este o inițiativă privată, din banii personali.
Copiii cu vârste intre 5 și 10-11 ani sunt urmăriți atent și, în funcție de evoluția lor, sunt direcționați spre cluburile Steaua și Dinamo. Deocamdată, aparatura de care dispune el este mai mult pentru inițiere în gimnastică. „Cei cu vârste cuprinse între opt și zece ani au un program de îmbunătățire a calitaților, cu accent pe coordonare, mobilitate, forță, echilibru. Sunt copii care practică și alte discipline sportive și vin și la noi.”, spune fostul campion.
Un palmares de film de Hollywood
Marian Drăgulescu a debutat în gimnastică în 1988, la vârsta de 7 ani. Primul lui antrenor a fost profesorul Petre Sacerdoțeanu. Zglobiu și neastâmpărat încă de atunci, a cochetat cu artele marțiale și natația, dar a renunțat după câteva luni. Următorul lui pas a fost în Ștefan cel Mare, la Dinamo Bucuresti, sub îndrumarea legendarului Dan Grecu, acestuia alăturându-i-se, ulterior, Aurelian Georgescu, Ștefan Gal si Adrian Sandu, odată cu selecționarea în lotul național. Cel care avea să fie poreclit „Marocanul” a stabilit câteva borne de referință în istoria gimnasticii românești și nu numai. S-a clasat al treilea la individual compus, la Campionatele Europene de la Bremen în 2000, pentru ca un an mai târziu să cucerească două titluri – sol si sărituri, la Campionatele Mondiale de la Gent, performanțe care se identifică drept premiere în acest sport.
Și-a pus amprenta mai ales la sărituri, inventând o săritură spectaculoasă și deosebit de dificilă, care îi poartă numele.
Viața sa tumultoasă a fost marcată de trei retrageri și tot atâtea reveniri în activitatea competițională, un spectaculos come-back înregistrându-se la Mondialele de la Glasgow, în anul 2015, când a devenit vicecampion la sărituri.
Impresionantul lui palmares a fost desăvârșit în 2017, la Campionatul European de la Cluj. Cu o medalie de aur la sol și un argint la sărituri, a stabilit un record all-time și a devenit gimnastul român cu cele mai multe medalii de aur cucerite la întrecerile continentale – 10, cu una mai mult decât Nadia Comăneci. Bilanțul pe medalii arată astfel: J.O.: o medalie de argint și două de bronz; C.M.: 8-2-0 și C.E.:10-6-2. Interviul integral cu Marian Dragulescu poate fi ascultat pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin link-ul de mai jos:
Citiți și: SUA a câştigat titlul mondial la gimnastică feminină
https://sptfm.ro/marian-dragulescu-lanseaza-academicieni-in-gimnastica/