Fostul patron al lui Poli Timișoara – rapidist născut în Giulești, a comentat scandalul imens în care au fost reținuți 16 membri ai unor galerii din fotbal.
Amintim, joi dimineață, președintele Rapidului a fost dus la audieri într-un dosar penal privind „săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și distrugere”. În acest dosar mai sunt implicate alte 16 persoane. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au hotărât reținerea pentru 24 de ore a celor 16 suspecți, printre care se numără și liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, zis „Bocciu’”. Președintele rapidist Daniel Niculae este singurul care a fost lăsat să plece, fiind cercetat în libertate.
Marian Iancu a vorbit la Sport Total FM despre uriașul scandal: „Rapid e o familie, sunt 100 de ani în spate, e un club care merge din ce în ce mai bine. Se așezase și sper să nu deraieze acum. Dosarul e legal. E o intervenție legitimă a celor meniți să pună legea în aplicare. Poate chiar e bine, trebuie descurajare în direcția asta. Trebuie să intervină legea preventiv și să asigure garanția că acolo unde sunt adunate mase importante de oameni, nu pot fi puse în pericol vieți. Spectacolul e limitat până acolo unde începe posibila vătămare sau abuzare, prin aceste jocuri pirotehnice. Într-adevăr, cred că se pune gaz pe foc. Așa cum a fost împachetată… ‘ciorba’ asta cu arme, cu grupare interlopă, cu rețineri… Dar poate că e bine. Deci, e legitim ce se întâmplă, până la un moment dat. Dar, totuși, să avem o limită. Nu putem să mergem atât de departe. Nu s-a tras cu pistoale, nu e trafic de droguri, nu e trafic de carne vie. Sunt lucruri simple.”, a declarat Marian Iancu.
Unde a greșit Daniel Niculae
În opinia lui Marian Iancu, greșeala lui Daniel Niculae a fost că le-a permis ultrașilor giuleșteni să aibă astfel de manifestări pe stadion. „Eu niciodată n-aș fi amestecat, printr-o dispoziție, clubul cu suporterii. Sunt două lucruri diferite, unite doar de emoție și plăcerea de a susține echipa. E o greșeală că Nico… Nu știu dacă i-a ajutat fizic, dar cred că, într-un fel, a agreat comportamentul ăsta în peluza alb-vișinie, ajutându-i într-un anumit fel. Vom vedea ce va zice ancheta. Sincer, mă deranjează că se focusează pe Rapid. Pentru că lucrurile astea se întâmplă la toate cluburile mari.”, a mai adăugat Iancu.
Mai trebuie spus că în imaginile publicate pe site-ul Poliției Române, sunt arătate arme descoperite în locuințele percheziționate, alături de mai multe lăzi pline cu materiale pirotehnice periculoase. De asemenea, la stadionul Rapid a fost descoperit un perete fals, în spatele căruia se afla o încăpere unde ar fi fost depozitate petardele și fumigenele folosite în timpul meciurilor.
Ascultă interviul integral cu Marian Iancu pe site-ul, www.sptfm.ro sau prin aplicația de mai jos: