Măriri salariale: 1 iulie 2017, 1 ianuarie 2018… după următoarele alegeri

0

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018. Iniţial promisiunea era pentru 1 iulie 2017, dar ce înseamnă o jumătate de an pentru un alegător serios, dispus să înghită promisiuni pe bandă rulantă de la acelaşi partid de 27 de ani.

“Am avut patru variante pe care le-am discutat de dimineață . Este vorba de varianta finală acum asupra căreia am convenit cu secretarii de stat inițial de la MFP și acum telefonic chiar și cu domnul ministru de Finanțe, în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toți bugetarii cu 25% creșteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie, o majorare de încă 20% pentru educație, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creștere de 50%, deci exact cum am promis, și de asemenea, cu grila până în 2022, pentru medici și asistente tot de la 1 martie. Practic, aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie. Noi am avut o înțelegere cu MFP încă de la început. Acum avem o anvelopă de 68 de miliarde, care a fost crescută anul acesta și chiar și luna trecută au fost majorate cu 20% salariile de la OPC, de la IMM-uri de la gărzile de mediu, în fine toate autoritățile de mediu, la fel soldele soldaților s-au dublat pornind acum de la salariul minim pe economie, adică toate aceste lucruri au avut un impact bugetar deja pe anvelopa de anul acesta pe care noi o aveam prognozată. La acestea s-au adăugat cele 80 de amendamente de la Senat și aproximativ 100 de amendamente de la Camera Deputaților. (…) S-au mai făcut majorări salariale, au mai fost creșteri de sporuri, coeficienți crescuți la anumite categorii de bugetari și normal că a trebuit să regândim tot ceea ce înseamnă anvelopa ca să ne încadrăm în 75 de miliarde cât ne-au dat Finanțele că este posibil pentru anul viitor”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

Nu a fost 2017, va fi 2018. La mulţi ani!

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele