
Aproape 340 de cadavre au fost recuperate în urma masacrului din oraşul Bucea, din apropiere de Kiev, pentru care sunt acuzate trupele ruse, relatează media ucrainene.
Până duminică seară, au fost găsite între 330 și 340 de cadavre, a scris cotidianul din Ucraina, citând un serviciu funerar. Căutările de noi vitime sunt în desfășurare, unele cadavre fiind îngropate în curți.
Imaginile cu cadavrele localnicilor, descoperite și postate pe rețelele de socializare, după retragerea trupelor ruse din zonă, au șocat Occidentul.
Mai multe imagini și videoclipuri postate de localnici: https://bit.ly/3DB4G83
Ucraina spune că trupele ruse sunt vinovate de acest masacru. Moscova în schimb neagă acuzațiile și afirmă în schimb că imaginile cu cadavre au fost fabricate de Kiev.
Procuratura Generală din Ucraina a anunţat o examinare medico-legală a cadavrelor pentru a stabili contextul în care s-au produs crimele. În acest proces vor fi consultaţi şi investigatori internaţionali.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat trupele ruse de genocid.
Citește și: Rusia încearcă să ascundă crimele armatei lui Putin din Bucea
[…] Citește și: Masacrul de la Bucea, 340 de cadavre descoperite până acum […]