Marele derby al oraşului Los Angeles, între Lakers şi Clippers, prevăzut marţi în cadrul campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a fost amânat, după moartea fulgerătoare a starului mondial al baschetului, Kobe Bryant.
Această partidă din sezonul regulat va fi reprogramată la o dată ulterioară, a anunţat conducerea NBA.
„Decizia a fost luat din respect faţă de cei de la Lakers, profund întristaţi de pierderea tragică a legendei clubului, Kobe Bryant, a fiicei acestuia Gianna şi a altor şapte persoane, în accidentul de elicopter produs duminică”, a explicat NBA într-un scurt comunicat.
Pe de altă parte, Los Angeles Lakers a ţinut să le mulţumească tuturor ”pentru formidabilul val de susţinere şi de condoleanţe”. „Este o perioadă foarte dificilă pentru noi toţi. Vom continua să susţinem familia Bryant şi vom împărtăşi mai multe informaţii, în momentul în care acestea vor fi disponibile”, a precizat Lakers într-un comunicat distinct, confirmând decizia de amânare a meciului.
Citește și: Cîțu anunță un buget enorm pentru investiții: 50 de miliarde lei