Într-un studiu al National Health Service Blood and Transplant, publicat în revista „Blood”, este anunţată descoperirea unei noi grupe de sânge, numită „Er”, anunță cotidianul „La Repubblica”.
Până acum erau cunoscute patru grupe de sânge majore: A, B, 0 și AB. Însă există mai multe modalități de grupare a celulelor roșii din sânge pe baza antigenelor – diferențele de zaharuri sau proteine care le acoperă suprafața.
Această descoperire a unei noi grupe sanguine este importantă pentru medici, fiindcă în acest fel pot diagnostica corect o problemă precum incompatibilitatea dintre mamele însărcinate și copilul lor.
Societatea Internațională de Transfuzie de Sânge (ISBT) a identificat până în ptrezent 43 de clasificări diferite ale sistemelor grupelor de sânge uman.
Conform studiului, grupa de sânge poate determina celulele imune să atace celulele nepotrivite, ceea ce se întâmplă atunci când grupurile de sânge sunt incompatibile. Experții cred că acest lucru ar putea fi extrem de util pentru toţi medicii, atunci când au dificultăți în a diagnostica pacienții.
Amintim, moartea a doi bebeluși i-a încurajat pe oamenii de știință să cerceteze o grupă de sânge rară identificată pentru prima dată la oameni în urmă cu 4 decenii.
Doctorii se concentrează pe sistemele grupelor sanguine ABO și pe factorul Rh, un anumit antigen – substanță care induce un răspuns imun specific din partea organismului, pe care unii îl au, iar alții nu.
În primul caz vorbim de Rh pozitiv, în al doilea, de Rh negativ. Familiarizarea cu grupa sanguină și sistemele de factor Rh este crucială în cazul transfuziilor sangvine.
Majoritatea antigenelor majore au fost identificate la începutul secolului al XX-lea, iar Er a fost identificată abia în 1982.
Sistemul imunitar și bolile hemolitice la nou-născuți
Încă din 1988 a fost descoperită versiunea numită Erb. Codul Er3 a fost folosit pentru a descrie absența de Era și Erb.
Atunci când o celulă din sânge se află în prezența unui antigen pe care corpul nostru nu l-a clasificat ca fiind al nostru, sistemul nostru imunitar este activat, trimițând anticorpi pentru a semnala distrugerea celulelor care conțin antigenul suspect.
În rare cazuri, în timpul sarcinii se poate întâmpla ca țesuturile fătului să fie recunoscute ca fiind străine și, prin urmare, să fie atacate.
Anticorpii generați trec prin placentă, provocându-i copilului nenăscut o boală hemolitică. În prezent, sunt implementate mai multe metode pentru prevenirea, sau tratarea bolii hemolitice la nou-născuți.
Au fost examinaţi 13 pacienți / Cinci variații ale antigenelor Er
Cercetătorii conduși de serologul Nicole Thornton de la National Health Service Blood and Transplant (NHSBT) din Marea Britanie au analizat sângele a 13 pacienți pentru antigene suspecte, identificând cinci variații ale antigenelor Er: variantele cunoscute Era, Erb, Er3 și alte două noi: Er4 și Er5.
Prin secvențierea codurilor genetice ale pacienților, experții au reușit să identifice gena care codifică proteinele de suprafață celulară.
Este vorba de o genă deja familiară științei medicale: PIEZO1, care este deja asociată cu mai multe boli cunoscute. Cercetătorii și-au confirmat rezultatele prin eliminarea PIEZO1 dintr-o linie celulară de eritroblaste, un precursor al globulelor roșii, și prin testarea antigenelor.
Studiu evidențiază cu adevărat potențialul antigenic al proteinelor și relevanța lor pentru medicină.