Meleșcanu este cercetat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului pentru că a mințit diplomații străini

0

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat marți că s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care Teodor Meleșcanu a participat, în decembrie 1989, la dezinformarea și diversiunea regimului comunist, inducându-i în eroare pe reprezentanții diplomatici cu privire la reprimarea sângeroasă a Revoluției de la Timișoara.

 

Meleșcanu ar fi avut acest comportanment solidar cu regimul comunist de la București la o reunine a OSCE de la Viena, pe 19 decembrie 1989, unde a participat în calitate de reprezentant al delegației române.

 

Comunicatul integral al IICCMER:

 

Având în vedere informațiile apărute în presă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist în timpul evenimentelor de la Timișoara, soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a multor persoane.

Potrivit telegramelor diplomatice, Meleșcanu Teodor Viorel ar fi participat, în calitate oficială, la dezinformarea și diversiunea exercitate de regimul totalitar comunist, prin inducerea în eroare a reprezentanților diplomatici prezenți la eveniment cu privire la crimele și abuzurile săvârșite la Timișoara, plasând infracțiunile comise de reprezentanții comuniști în categoria „zvonurilor colportate în scopuri dușmănoase” și a „știrilor de presă neconfirmate”. Analizând faptele cu posibile consecințe penale săvârșite de domnul Meleșcanu Teodor Viorel, IICCMER a declanșat procedura de investigație specifică.

 

În cauză au fost dispuse cercetări ale documentelor de arhivă și identificare de martori, urmând a fi administrate probe și derulate alte activități specifice activității de investigații a IICCMER

 

În cazul în care vor fi identificate indicii concrete privind săvârșirea unor fapte de natură penală, IICCMER poate notifica organele competente, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.

Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigații științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii.

Teodor Meleșcanu a fost, începând cu 1966, angajat al Ministerului Afacerilor Externe, ajungând la gradul de ambasador. Înainte de 1989, Meleşcanu a activat în cadrul Misiunii Permanente a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite.

 

După Revoluţie, Meleşcanu a continuat să activeze în MAE

 

Potrivit Libertatea, un nou document diplomatic, scris de ambasadorul canadian la Viena pe 19 decembrie 1989, arată cum Teodor Meleșcanu a catalogat drept „zvonuri și relatări de presă nefondate” informațiile despre cum armata a deschis focul asupra oamenilor la Timișoara. Prima oară acest lucru a fost scos la iveală de o telegramă transmisă de ambasadorul american, publicată de Libertatea și negată de actualul șef al Senatului.

  • Documentul canadian relatează faptele petrecute pe 19 decembrie 1989, într-o reuniune diplomatică la nivel OSCE la Viena.
  • Atitudinea exprimată de Meleșcanu apare consemnată în corespondența dintre ambasadorul canadian la Viena și Ministerul de Externe de la Ottawa.
  • Documentele, obținute pe baza legislației privind liberul acces la informații, au fost publicate de jurnalistul și profesorul canadian Stanley Tromp, pe blogul lui.
  • Informarea trimisă de ambasadorul canadian la Viena arată că poziția lui Teodor Meleșcanu de pe 19 decembrie este similară cu cea exprimată cu doar o zi mai târziu, pe 20 decembrie, și relatată tot într-o corespondență diplomatică, de data aceasta de ambasadorul SUA la Viena.

Citește și: Parchetul General a clasat dosarul deschis după ce Meleşcanu și-a numit fiul consul la Strasbourg

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele