MEN a semnat un protocol de colaborare cu Organizația „Salvați Copiii” pentru următorii 4 ani

0

Ministrul Educației Naționale, Liviu  Pop a semnat astăzi, 3 august, împreună cu Președintele Executiv al Organizației „Salvați Copiii”, Gabriela Alexandrescu, un protocol de colaborare al cărui scop îl reprezintă implementarea, în parteneriat, a 10 proiecte educaționale destinate copiilor. „Proiectele au în vedere interesul superior al copiilor și vizează îmbunătățirea situației școlare și sociale a acestora”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale (MEN).

Cele 10 proiecte care fac obiectul colaborării între cele două părți sunt următoarele: Sprijin pentru elevii din programul „A doua șansă”, Prevenirea abandonului școlar prin programe de tip „Școală după școală”, Educație și protecție pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, Programul educațional „Ora de net”, program de promovare a siguranței copiilor pe internet, Campania globală pentru educație, Promovarea drepturilor copilului, Promovarea educației pentru sănătate, Acces la educație timpurie de calitate pentru toți copiii, cu precădere din categorii defavorizate, Pregătirea părinților și profesorilor în beneficiul copiilor, respectiv Prevenirea comportamentelor de bullying în mediul școlar.

Citește și: Un nouă producție româno-britanică în cinematografe din 6 octombrie. Regizor: Serge Ioan Celebidachi

Sursa citată menționează că în cadrul acestor proiecte, Organizația „Salvaţi Copiii” va realiza și va distribui materiale informative și educaționale și va asigura logistica necesară desfăşurării activităţilor programate. Ministerul Educației îi revine rolul de a aviza materialele elaborate de „Salvați Copiii” și de a facilita transmiterea în teritoriu, prin intermediul inspectoratelor școlare judeţene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a acestor materiale. De asemenea,, MEN va facilita și accesul reprezentanţilor Organizației „Salvaţi Copiii” în unităţile şcolare implicate în proiecte, în vederea desfăşurării tuturor activităţilor necesare bunului mers al proiectelor.

Protocolul de colaborare încheiat astăzi, 3 august, este valabil pe o perioadă de 4 (patru) ani, cu posibilitatea prelungirii, prin acordul părților, mai menționează MEN în comunicatul de presă.

(0 vizualizari)

Liviu-Pop-protocol-salvati-copiii

Post-ul MEN a semnat un protocol de colaborare cu Organizația „Salvați Copiii” pentru următorii 4 ani apare prima dată în Pedagoteca.


Sursa: MEN a semnat un protocol de colaborare cu Organizația „Salvați Copiii” pentru următorii 4 ani

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele