Un mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri seara, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea, cetăţenii fiind avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte în zona graniţei cu Ucraina.
Oamenii au fost sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau să rămână în casă, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat că sistemele radar au indicat două ţinte aeriene, una care a evoluat spre municipiul Tulcea, iar cealaltă către judeţul Constanţa şi apoi spre Jurilovca (Tulcea), în ambele cazuri semnalul radar fiind pierdut.
Două avioane F-16 au decolat pentru a monitoriza situaţia, dar nu a existat contact vizual cu ţintele aeriene. ”Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional”, a arătat MApN, adăugând că joi se vor face cercetări în zonele unde s-a pierdut semnalul radar.
