Mihai Badea (USR): ministrul Justiţiei propune o modificare a legii care „ajută grupul infracţional organizat din Justiţie”. Deputatul acuză că ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, propune o modificare a legii de desfiinţare a Secţie speciale care „ajută grupul infracţional organizat din Justiţie”. Concret, Badea face trimitere la un proiect legislativ pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei şi afirmă ca avem de-a face cu un blat PNL PSD pe Justiţie pentru a salva Mafia.
„Iată dovada blatului PNL PSD pe Justiţie pentru a salva Mafia. Cu două rechizitorii în doi ani, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a pus în dezbatere publică modificarea legii de desfiinţare a Secţiei de anchetare a magistraţilor, în sensul că procurorii care urmează să ancheteze magistraţi să fie nominalizaţi direct de procurorul general, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să-i numească în funcţii, după verificări.
Chiar dacă legea va fi modificată, rezultatele se vor lăsa aşteptate. În 2 ani de la apariţia noii legi au fost emise doar două rechizitorii. În rest, peste 6.000 de dosare care conţineau plângeri la adresa judecătorilor şi a procurorilor au fost clasate. În perioada 2002 – 2018, când DNA avea atribuţii de anchetare a magistraţilor, au fost trimişi în judecată 161 de procurori şi judecători, la nivelul anului 2022 fiind deja condamnaţi 117 de magistraţi”, susţine Badea.
Citește și Primarul din Argeș care a turnat asfalt peste gurile de canal vrea să reabiliteze și un pod
Alex Florența, șeful Parchetului General, vrea mai mulți procurori care să ancheteze magistrații, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Cu această ocazie, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat un act normativ care să ajute la ocuparea posturilor vacante: ”E o propunere venită din partea procurorului general”, a mai spus aceasta.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!