canicula, vreme calda torida temperaturi

Ministerul Sănătății: DSP-urile și serviciile de urgență prespitalicești au activat planurile de măsuri pentru caniculă

Ana Precup

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi serviciile de urgenţă prespitaliceşti au activat planurile de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să fie reduse, relatează Agerpres.

Ministerul Sănătăţii cere serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.

„Direcţiile de sănătate publică colaborează cu autorităţile locale, verifică respectarea condiţiilor de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare”, se arată într-un comunicat al MS transmis joi către Agerpres.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a demarat verificarea condiţiilor igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie din taberele şcolare, precum şi din unităţile hoteliere şi cele de alimentaţie, punctele de prim ajutor, unităţile sanitare private de pe litoral şi din Delta Dunării.

În ceea ce priveşte populaţia, Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să se evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 şi 18,00.

Recomandari pentru zile caniculare

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii sfătuiesc populaţia să consume în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Citeste si...  Ministrul Justiției anunță că va prezenta azi, la ora 18:00, evaluarea lui Augustin Lazăr

NU trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola), care deshidratează organismul sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Cirește și: Guvernul introduce noi măsuri pentru reducerea consumului de pungi din plastic: eco-taxa crește la 0,15 lei

„Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Trebuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc)”, spun medicii.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *