Ministrul Educației: „Manualele școlare este un subiect intens”

0

Cu prilejul bilanțului la șase luni de mandat, ministrul Educației, Valentin Popa, a făcut câteva noi gafe, inclusiv două dezacorduri flagrante.

„Manualele școlare este un subiect intens”, a spus ministrul Educației, pentru ca la scurt timp să arate și că „în acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă editarea și drepturile de autor”.

Un colaj video cu gafele de joi ale ministrului au realizat jurnaliștii de la Epoch Times.

Ministrul Educației nu este la prima greșeală de acest fel. Valentin Popa a dus o luptă asiduă cu limba română și înainte să ajungă în Guvern.

„Mă bucur că am ajuns ziua în care să tai pamblica la acest Book Cafe”, „le sunt în acest moment interzise accesul la o astfel de finanţare”, „în prima treime a întregii promoţii care au terminat universitatea” și „celălanţi cetăţeni” sunt câteva dintre gafe.

Dar cum s-a văzut ministru, s-a simţit dator să vină cu explicaţii: „Am fost foarte, foarte batjocorit pentru că am folosit cuvântul pamblică. Am folosit cuvântul pamblică toată viața mea, este un cuvânt din dicționar”.

Citește și Viorica Dăncilă l-a sunat vineri dimineață pe Klaus Iohannis pentru a discuta despre concediul său

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele