Ministrul Justiției a cerut o anchetă ”de urgență” după eliberarea lui Dragnea

Valentina Constantin

Ministrul Justiției Ana Birchall a cerut o anchetă la Penitenciarul Rahova după permisia acordată lui Liviu Dragnea.

Vineri, potrivit unor surse politice dar și unele apropiate de sistemul penitenciar, fostul lider al PSD ar fi primit aprobare să părăsească închisoarea pentru 24 de ore, deși a efectuat doar 5 luni de detenție.

Vestea  a ajuns și la urechile ministrului Justiției, Ana Birchall, care a cerut Administrației Naționale a Penitenciarelor să verifice această informație ”în regim de urgență”.

”Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la modalitatea de acordare a unei recompense cu permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o durată de 24 de ore, la solicitarea ministrului justitiei, Ana Birchall, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea în regim de urgență a verificărilor care se impun la Penitenciarul București-Rahova. Ministrul justiției va fi informat privind rezultatele verificărilor și a măsurilor legale care se impun.” – se arată într-un comunicat al ANP.

Prezentă, sâmbătă, în localitatea arădeană Pâncota, Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă a vorbit cu Liviu Dragnea în ziua în care acesta ar fi avut o învoire şi ar fi ieşit din Penitenciarul Rahova.

“Nu, nu am vorbit cu domnul Dragnea”, a răspuns Dăncilă, potrivit Agerpres.

Imediat după ce a revenit în celula sa s-a iscat o adevărată discuţie pe seama legii privind aplicarea a executării pedepselor.

Chiar cei din sindicatul din penitenciare susțin că Liviu Dragnea ar fi primit în mod nelegal această permisiune de a ieşi din închisoare chiar şi pentru 24 de ore, câtă vreme un articol din legea cu pricina spune foarte clar că nu pot primi asemenea învoiri cei care sunt cercetaţi şi în alte dosare penale.


Citeste si...  VIDEO Dăncilă i-a asigurat pe socialiștii europeni că PSD nu va face campanie pentru referendumul privind redefinirea familiei
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *