Ministrul Mediului: “Tăierea oricărei cantităţi de lemn va fi considerată infracțiune”

Radu Ramona

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, astăzi, mai multe modificări la Codul Silvic, urmând să fie considerată infracţiune tăierea oricărei cantităţi de lemn, să fie schimbat modul în care este comercializat materialul lemnos şi să fie luată în pază o suprafaţă de 200.000 de hectare de păduri.

 

Ministrul Mediului a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru modificarea Codului Silvic, care îşi propune măsuri mai ferme pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri, precizând că această iniţiativă este susţinută de parlamentari USR, PSD, PMP şi PNL, a anunțat acesta, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Domnul Alexe a mai spus că o prevedere arată că tăierea copacilor va fi considerată infracţiune indiferent de cantitate, în prezent fiind contravenţie dacă sunt tăiaţi cinci metri cubi, relatează News.ro.

“Dacă până astăzi în România puteau fi tăiaţi cinci metri cubi şi nu putea constitui infracţiune şi doar contravenţie, astăzi cu implementarea acestuia normativ indiferent de valoarea prejudiciului produs, va fi infracţiune şi evident va fi pedepsit ca atare. Îmi doresc încă o dată să înţeleagă toată lumea că legea este lege pentru tot şi trebuie respectată şi sper ca toţi cei care vor mai avea de gând să taie ilegal sau să fure din pădurile României, să-i vedem aşa cum am declarat, cu cătuşele pe mâini”, a spus ministrul Mediului.

El a menţionat că o altă măsură se referă la modul de comercializare a materialului lemnos.

“Astăzi, după cum bine ştiţi, el este comercializat ca lemn pe picior, ne dorim ca această modalitate să fie schimbată prin modificarea acestui Cod Silvic şi să ajungem aşa cum este în toate statele europene, să vindem lemnul fasonat. Astăzi în România doar 33% din materialul lemnos este vândut ca lemn fasonat şi restul de 67% lemn pe picior. În trei, patru ani progresiv şi etapizat vom ajunge în rândul statelor europene şi astfel vom reuşit să reducem aceste pierderi, erori de calcul care nu făceau  altceva decât să pună presiune pe pădurile României”, a mai declarat Costel Alexe.

Citeste si...  Alexe: Guvernul își asumă reabilitarea castelului Brukenthal

 

Costel Alexe: “Va fi luată în pază o suprafață de 200.000 de hectare de păduri”

 

Oficialul a precizat că o altă măsură este luarea în pază a unei suprafeţe de 200.000 de hectare de păduri, adăugând: “O altă măsură foarte importantă este că prin aceste prevederi pe care le-am prins împreună cu colegii mei parlamentari vom face în aşa fel încât să luăm în pază şi în servicii publice o suprafaţă de 200.000 de hectare de păduri care astăzi, acele păduri sub 30 de hectare, nu aveau servicii de pază sau nu aveau servicii silvice şi erau cele mai expuse tăierilor ilegale. De asemenea, aş vrea să vă spun că vom reda pădurii şi acel rol de recreere pe care îl are astfel prin măsurile aduse Codului Silvic vor putea fi posibile să fie create poteci, alei fără să fie scoase aceste suprafeţe din fondul forestier şi mai ales fără a avea tăieri de arbori”.

Totodată, Costel Alexe speră ca aceste modificări să fie implementate cât mai repede, fiind acţiuni care ar putea duce la clasarea procedurii de infringement pe care Comisia a început-o împotriva României, iar întrebat ce părere are despre faptul că USR a propus crearea unui DNA al pădurilor, oficialul a declarat: “În momentul de faţă avem legislaţie care să protejeze şi să sancţioneze pe toţi cei care produc ilegalităţi sau fapte infracţionale în pădurile din România. Mi se pare firesc ca legea să fie respectată de către toţi şi toate aceste procese verbale de sancţionare, de contravenţie să fie puse în aplicare şi vă repet încă o dată îmi doresc ca, pe lângă instituţiile din subordinea Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor, toate celelalte instituţii, că sunt ale Ministerului de Interne sau ale Ministerului Justiţiei, Parchetul şi Tribunalul, Judecătoria să-şi facă treaba. În momentul de faţă considerăm că dacă legislaţia pe care o avem nu este suficientă sau nu este bine aplicată pentru a-i pedepsi pe toţi cei care fură, putem lua în calcul evident şi alte modificări legislative sau aşa cum au depus colegii de la USR înfiinţarea acestui DNA al pădurilor. Este important să avem o justiţie în România care să funcţioneze foarte bine. Soluţia nu este să înfiinţăm câte un DNA pentru fiecare sector în parte, pentru păduri, pentru pietriş, pentru ape sau pentru deşeuri, important este să avem procurori specializaţi silvici aşa cum avem în România şi mă bucură acest lucru, procurorii care încep să fie specializaţi pe mediu”.

Citeste si...  UDMR-istul Hunor, susținătorul legilor penale PSD-ALDE, crede că trăim o criză politică din 2012

Citește și:Ministrul propus al Mediului: „Îi vreau încătușați pe cei care taie și transportă ilegal sau fură din pădurile României”


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *