Ministrul Sănătății a vizitat Spitalu Judetean Brăila: nota 6 la infrastructură, înte 8 și 9 pentru calitatea actului medical

0
Sorina Pintea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a efectuat duminică o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, despre care auzise că “ar avea ceva probleme”.

“Acord nota 6 din punct de vedere al infrastructurii, iar din punct de vedere al calităţii actului medical între 8 şi 9. Voi mai veni o dată, în luna august, să văd ce se întâmplă cu banii de investiţii. Din punct de vedere al infrastructurii, vă dau un exemplu absolut banal: nu se mai poartă faianţa pe pereţi, nu se mai poartă podelele de beton, se pune un parchet antimicrobian, ca să poată fi dezinfectat, până la urmă discutăm despre infecţiile din spitale. Practic asta ne interesează la infrastructură, să avem posibilitatea să facem şi un control al infecţiilor aşa cum trebuie. Nu că nu vor exista. Întotdeauna vor exista infecţii în spitale, dar important este să fie puţine şi efectul lor să fie cât mai mic”, a spus presei Pintea, citată de Agerpres.

“Am discutat programul investiţional în ceea ce priveşte alocările pe care Ministerul Sănătăţii le va face în Spitalul Judeţean din Brăila. Am discutat şi despre lipsa medicilor pe anumite secţii, o chestiune absolut reală. O problemă care există în toată ţara, din păcate, deşi noi am scos foarte multe locuri la rezidenţiat, vom scoate şi anul acesta. Până la urmă trebuie să găsim soluţii să-i ţinem pe medici în ţară. Partea cu salarizarea am rezolvat-o, anul acesta vom rezolva partea cu dotarea. Până la urmă, eu cred că România merită o şansă din punctul acesta de vedere. Am sfătuit conducerea unităţii medicale să se aplece mai mult asupra modalităţii de comunicare a părţii medicale cu pacienţii şi aparţinătorii, pentru că ei nu sunt obligaţi să cunoască procedurile noastre, noi trebuie să avem răbdare să le explicăm ce se întâmplă”, a arătat Pintea.

Citete și: Leonard Bărăscu: angajaţii din sistemul de sănătate nu pot îngriji pacienţii pe bani mai puţini

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a confruntat, la sfârşitul anului trecut, cu o gravă criză de medicamente, generată, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, de majorările salariale ale personalului medical, ceea ce a făcut ca 80% din bugetul spitalului să meargă spre această parte de cheltuieli.

Şi în prezent Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila înregistrează lunar un deficit de 1,2 milioane lei, care se resimte în lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare, mai relatează Agerpres.

 

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele