Aceste cazuri sunt extreme de rare în lumea pachidermelor, iar imaginile cu femela de elefant și puii ei, născuți la Syracuse, în statul New York, fac înconjurul planetei.
La elefanți, nașterile gemelare reprezintă mai puțin de 1% din cazuri, iar cel anunțat de Grădina Zoologică „Rosamond Gifford” este primul caz înregistrat vreodată în Statele Unite ale Americii.
„Când am anunțat sarcina lui Mali, ne-am gândit că turma noastră de șase elefanți asiatici se va îmbogăți cu unul. Apoi, la câteva ore după nașterea a ceea ce credeam că va fi singurul pui, s-a născut al 2-lea”, a explicat un purtător de cuvânt al grădinii zoologice.
Puii sunt masculi și cântăresc peste 100 de kilograme. Deși cel de-al doilea născut părea mai slab, ambii par să fie sănătoși.
Prin urmare, în timp ce elefanții gemeni, încă fără nume, se bucură de mama și de tata, speranțele că vor crește sănătoși și puternici se înmulțesc, reprezentând o sursă de studiu pentru entuziaști și oameni de știință, notează FoxNews.
Rarele cazuri de nașteri gemelare înregistrate vreodată la elefanți au avut loc doar în țările lor de origine, fie că este vorba de Africa sau de Asia. Elefantul asiatic, mai mic decât cel african, poate cântări, totuși, peste 4 tone la maturitate.
Happy Monday from the #EleTwins! They’re still learning how to use their trunks. 🥺 Of the 238 zoos and aquariums accredited by the @zoos_aquariums, we are among the eight Asian elephant breeding facilities. #Syracusezoo pic.twitter.com/N0O3972PG8
— Rosamond Gifford Zoo (@SyracuseZoo) November 14, 2022