Mircea Geoană spune, la Chișinău, că un eventual plan de încheiere a conflictului ruso-ucrainean trebuie să aibă la bază cele zece puncte propuse de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Secretarul general adjunct al NATO nu neagă însă o eventuală prezență în cursa prezidențială din România.
”Sunt măgulit de frecvenţa acestor întrebări, dar răspunsul meu este invariabil. Am un job de făcut la NATO până în ultima secundă a mandatului meu şi voi servi această organizaţie care este atât de dragă şi care mi-a oferit atât de mult până în ultimul minut, iar când voi termina mandatul meu la NATO şi acest lucru, evident, îl discut cu secretarul general (Jens) Stoltenberg de o manieră extrem de colegială, ca o echipă ce suntem, voi lua decizii cu privire la viitor şi viitorul sună bine şi, indiferent de decizia pe care o voi lua, voi continua să susţin România, să susţin valorile Alianţei noastre şi să susţin ideile democraţiei europene. Deci, dacă îmi puneţi întrebarea asta undeva mai încolo, poate vă dau un răspuns puţin mai precis” spune Mircea Geoană.
Vezi și Traian Băsescu, Blaga, sau Tomac nu cred în dreptul la avort al femeilor europene
Geoană, din poziția de președinte al PSD, a mai candidat la alegerile prezidențiale din România când a fost învins de Traian Băsescu.