Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţatîncetarea raporturilor contractuale cu selecţionerul Mircea Lucescu.
“Federaţia Turcă de Fotbal îi mulţumeşte lui Mircea Lucescu pentru activitatea depusă în sprijinul fotbalului turc şi pentru interesul pe care l-a arătat în privinţa tinerilor jucători pentru formarea unei echipe de viitor şi îi urăm success în carieră”, se arată pe site-ul tff.org.
Mircea Lucescu a declarat că se desparte de echipa naţională pentru a deschide calea unui nou antrenor, în perspectiva preliminariilor Campionatului European. “Consider că am încheiat activitatea pe care o începusem cu scopul înnoirii şi întineririi lotului echipei naţionale a Turciei. Am luat această decizie (n.r. – a despărţirii) de comun acord, înainte de preliminariile Campionatului European din 2020, pentru a deschide calea noului antrenor. Le mulţumesc preşedintelui Yildirim Demiroren şi membrilor Consiliului de Conducere pentru că au crezut în mine şi m-au susţinut. Îi mulţumesc şi echipei mele pentru că m-a ajutat. Turcia va avea întotdeauna un loc special în inima mea”.