Miza ascunsă a scandalului Coldea – Kovesi – Ghiță: Portul Chilia

0
- Reclama -

Scandalul începutului de an legat de dezvăluirile „învăluitului” Ghiță a reușit să fixeze în mintea oamenilor un loc și o melodie. Dincolo de acuzațiile tur-retur, soldate și cu o lăsare la vatră, destul de puțini au observat că unul dintre subiectele principale de discuție este melodia „La Chilia-n port”.

Cântată pe două sau chiar trei voci grele, la petreceri tainice, filmate din mai multe unghiuri cu tehnica specifică unor servicii serioase, melodia pare să dezvăluie intențiile directe și preocupările indirecte, din străfundurile inconștientului, ale celor trei. Ar trebui făcute  analize pe text, care probabil vor ilumina viitorul și vor dezleaga trecutul.

Cum din orice acțiune, oricât de nocivă este la prima vedere, se poate trage și un profit, din tot acest scandal cu siguranță că se poate realiza un beneficiu în domeniile imobiliar și turistic.

Profitând de imensa reclamă gratuită făcută de toată presa, ministrul turismului (Mircea Titus Dobre) ar trebui să-l informeze pe primul-ministru (Sorin Grindeanu), care la rândul său să-i spună președintelui PSD (Liviu Dragnea), iar acesta să cugete și să aprobe, că în zona Chilia se poate dezvolta o stațiune turistică tematică de mare succes.

Chilia Veche – România, Chilia Nouă – Ucraina

Desigur, din start trebuie făcută precizarea că România deține comuna Chilia Veche, orașul-port Chilia Nouă aparținând Ucrainei, asta ca să nu existe confuzii și să ne trezim că facem un nou cadou vecinilor de la Răsărit.

- Reclama -

Apropo, pe Sebastian Ghiță, dat în urmărire națională, l-a căutat cineva la Chilia-n port? Poate a furat startul și deja face afaceri în zonă!

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele