Un gheţar de pe Mont Blanc riscă să se prăbuşească, au anunţat cercetătorii, iar autorităţile italiene au închis drumurile şi evacuat cabenele de pe munte, scrie BBC.
Aproximativ 250.000 de metri cubi de gheaţă s-ar putea rupe din gheţarul Planpincieux aflat pe vârful Grandes Jorasses, au spus specialiştii.Masivul Mont Blanc este cel mai înalt din vestul Europei. Are 11 vârfuri de peste 4.000 de metri în Franţa şi Italia şi atrage sute de mii de turişti anual.Primarul oraşului Courmayeur, Stefano Miserocchi, a spus că încălzirea globală schimbă muntele.Miserocchi a semnat un ordin de închidere a drumurilor din Valea Ferret, de pe partea italiană a Mont Blanc, după ce experţii au avertizat că o secţiune a gheţarului alunecă cu 50 – 60 de centimetri pe zi.
El a spus că nu există un pericol pentru zonele rezidenţiale sau facilităţile turistice, însă cabanele montane din zona Rochefort au fost evacuate preventiv.
Citește și: Rovana Plumb, audiată în Comisia juridică a Parlamentului European