A doua misiune spațială cu echipaj uman către Lună, după cea din 1969, va începe luna următoare, la 6 februarie, anunță Agenția Spațială Americană.
Programul se numește Artemis 2 și are ca scop revenirea oamenilor pe satelitul natural al Pământului, în cazul în care calendarul misiunii plănuite timp de două decenii va fi respectat, transmite Space.com.
Astronauţii americani Reid Wiseman, Victor Glover şi Christina Koch, alături de canadianul Jeremy Hansen, vor pleca în prima călătorie în jurul Lunii după mai mult de jumătate de secol şi ar reprezintă un pas decisiv în planul mult mai curajos de a stabili o bază permanentă pe solul lunar.
Cei patru astronauţi se antrenează deja de câțiva ani şi au făcut mai multe repetiţii generale ale lansării în cursul anului trecut la Centrul Spaţial Kennedy – KSC, din Florida.
Aceștia se vor îmbarca în navei spaţială Orion, montată în vârful unei rachete Space Launch System, iar misiunea va dura de 10 zile.
Această misiune va plasa Orion pe o traiectorie de întoarcere liberă, fără motoare, pe Pământ, după o buclă în formă de opt în jurul Lunii. Amintim, ultimul echipaj spre lună a fost Apollo 17, în 1972.
Aselenizare este pregătită pentru 2027, cu naveta Artemis 3, dacă Artemis 2 va reveni din cosmos cu succes.
NASA a contractat și nava Starship a „SpaceX”, ca primul vehicul de servicii de transport uman, dar întârzierile în dezvoltarea acesteia ar putea întârzia misiunea până în 2028.
Ansamblul modulului SLS şi rachetei Orion este gata încă din luna octombrie, în interiorul Clădirii de Asamblare a Vehiculelor de la KSC şi aşteaptă instalarea peste cîteva zile pe platforma de lansare de la Complexul 39A, mai comunică oficialii NASA.

