Naționala de tineret are un jucător pozitiv

0

Un fotbalist din lotul echipei naţionale de tineret a României, aflat în cantonamentul de la Buftea pentru partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

 

”Din păcate, unul dintre jucătorii convocaţi pentru partida cu Danemarca a fost depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Deşi a avut un test negativ la sosirea în cantonament, a doua zi dimineaţă fotbalistul a declarat că este contact direct cu o persoană ce în dimineaţa zilei respective a început să prezinte simptome. Staff-ul medical a decis să îl izoleze.

Vezi și Casoteca.ro/magazin/

Astfel, jucătorul nu a interacţionat deloc cu ceilalţi fotbalişti din lot. Nu s-a antrenat, iar masa i-a fost dusă în cameră. Ieri a fost testat RT-PCR, iar în această dimineaţă rezultatul testului a sosit şi este pozitiv”, se menţionează pe site-ul citat.

FRF informează că toată delegaţia lotului Under 21 va efectua joi o nouă testare RT-PCR.

Percheziții de amploare în toată țara

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele