Accesoriile atârnate la oglinda retrovizoare sau puse pe bord sunt periculoase și acesta este motivul pentru care Codul rutier îi sancționează pe şoferi cu amenzi ce pot ajunge și la 3 mii de lei, informează TVR.
Accesoriile reduc vizibilitatea și pot fi cauza unor accidente. Legea prevede că obturarea imaginii pe parbriz, lunetă și geamurile laterale se sancționează cu o amendă minimă de 472 lei și între 9 și 20 de puncte.
Polițiștii au aplicat 142 de amenzi pentru reducerea câmpului vizual, în primele patru luni ale anului. Numărul sancțiunilor este deja mai mare decât cel înregistrat pe toată durata lui 2017, conform statisticilor Poliției Române.