Disperare sau declarații cuprinse într-o strategie clară și stabilită cu sânge rece? Altfel, declarațiile lui Putin și ale prietenului Medvedev sunt pure nebunii, născocite de oameni care și-au pierdut controlul.
Astfel, Vladimir Putin dă asigurări joi că Occidentul va avea de suferit mai mult decât Rusia de pe urma sancţiunilor pe care le-a impus Moscovei din cauza ofensivei ruse în Ucraina şi se laudă cu o rezistenţă a economiei ruse la ”provocări exterioare”. Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai liderului Vladimir Putin, a avertizat, voalat, același occident cu bomba nucleară.
Autorii sancţiunilor, ”ghidaţi de ambiţiile lor umflate şi oarbe şi de rusofobie, aplică o lovitură mai puternică propriilor lor interese naţionale, propriilor lor economii şi prosperităţii propriilor lor cetăţeni”, declară într-o reuniune consacrată problemelor economice liderul de la Kremlin.
”Noi vedem acest lucru în primul rând uitându-ne la o creştere puternică a inflaţiei în Europa, care atinge 20% în anumite ţări”, apreciază el.
Potrivit lui Vladimir Putin, ”este evident că (…) o continuare a obsesiei sancţiunilor va conduce inevitabil la consecinţele cele mai dificile pentru Uniunea Europeană (UE), cetăţenii ei”.
Vezi și Medvedev afirmă că rușii sunt de acord cu ”operațiunea specială”
”În ceea ce o prveşte, Rusia reuşeşte cu siguranţă să înfrunte provocări exterioare, mulţumită politicii sale macroeconomice responsabile din ultimii ani şi graţie deciziilor sistemice vizând să-i consolideze suveranitatea economică şi securitatea tehnologică şi alimentară”, dă asigurări Putin.
Liderul de la Kremlin se felicită pentru o încetinire ”treptată” a inflaţiei, după ce aceasta a crescut la 16,7% în martie, şi de o consolidare a devizei ruse, care a înregistrat joi o redresare-record de la începutul lui 2020 şi a atins, la ora 12.00 GMT (15.00, ora României), nivelul de 67,7 ruble un euro şi 65,2 ruble un dolar.
Medvedev vede posibil un război nuclear
Medvedev a avertizat Occidentul că sprijinul militar intensificat acordat Ucrainei riscă să declanşeze un conflict ”direct şi deschis” între Rusia şi alianţa militară NATO, care ar putea degenera într-un ”război nuclear”.
”Statele NATO care furnizează arme Ucrainei, antrenează trupe (n.r. ucrainene) să folosească echipamente occidentale, trimit mercenari, precum şi desfăşurarea exerciţiilor ţărilor Alianţei în apropierea graniţelor noastre, cresc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia”, a declarat Medvedev într-o postare pe contul de Telegram.
”Acesta va fi un scenariu dezastruos pentru toată lumea”, a adăugat fostul lider de stat.
Rusia şi Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume. Astfel, Rusia deţine aproximativ 6.257 de focoase nucleare, iar cele trei puteri nucleare ale NATO – Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa – deţin aproximativ 6.065 de focoase cumulat, potrivit Asociaţia de control al armelor din Washington.