Negoiță vinde ( a câta oară?) clubul Dinamo, 51% din acțiuni sunt evaluate la un leu

0

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat cedează 51 la sută din acţiunile societăţii care deţine gruparea din Liga I cu un leu.

“Am luat clubul Dinamo ca şi în faliment şi l-am ţinut în viaţă singur în aceşti ani. Din păcate nu am reuşit performanţe fotbalistice notabile, poate şi pentru că atunci când l-am luat m-a costat destul de mult şi ulterior cu datorii şi ca să-l aduc pe linia de plutire… Cu acele resurse, dacă nu le blocam la început, aş fi putut să plusez pe partea fotbalistică şi sunt convins că şi perfomanţele fotbalistice erau altele. Am decis ireversibil de doi ani să ies din fotbal. Am avut negocieri cu reprezentanţi greci, arabi, chinezi şi români. Am încercat să vând acest club şi de a găsi o soluţie, pe cineva care să facă mult mai mult decât am făcut eu. Marea majoritate a dat înapoi pentru că nu avem casa noastră, nu avem un stadion. Am promis acum câteva luni că într-o lună, într-un fel sau altul voi ceda acţiunile clubului. Am avut discuţii cu domnul Florică şi dânsul mi-a povestit de fonduri din Anglia, Dubai şi un proiect foarte ambiţios, cu cinci milioane pe an investiţi, am tot sperat că lucrurile sunt serioase, chiar dacă majoritatea îmi spunea că nu e cazul să am încerdere. Am fost de acord cu toate propunerile, chiar dacă s-a plecat de sus şi a ajuns către zero, numai în ideea că e o soluţie serioasă. Dar mi-am dat seama că au fost doar poveşti şi dorinţă de publicitate. Mi-am dat seama că e o gogoaşă umflată. Cu Claudiu Florică s-a plecat de la 5 milioane, apoi a scăzut la 3, la două, la unu şi apoi gratis, numai în ideea să vină cu un proiect. Când s-a ajuns la un leu, a dispărut în ceaţă. Am spus că trebuie ca cei care vin să nu aibă o povară a cumpărării şi banii să-i investească în club şi în performanţă. Decizia mea este ca pachetul de 51 la sută să îl vând pe un leu. Cei care vin sunt obligaţi, asta e condiţia, să aducă 500.000 de euro în societate ca să achite datoriile scadente, salarii, furnizori. Acesta este decizia mea, voi fi destul de flexibil şi cooperant în ideea că vreau să predau ştafeta cuiva care să ducă mai departe acest club. Pot renunţa şi la acel leu, dar a spus cineva că nu e bine să iei lucruri gratis”, a declarat Negoiţă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că datoriile totale ale clubului sunt de 1,8 milioane de euro şi doar o parte dintre ele sunt scadente.

Citește și: Orban ar putea renunța la FDI, instrumentul introdus de Darius Vâlcov pentru controlul primarilor

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele