Netflix România susține că ”testează” abonamente la preţuri ”ușor diferite”

Valentina Constantin

Reprezentanţii platformei Netflix au spus că fac un test în urma căruia se va lua decizia dacă vor fi sau nu scumpite abonamentele.

Netflix susține că: „Testăm categorii de preț ușor diferite pentru a înțelege mai bine care este valoarea Netflix pentru utilizatori. Acest test nu va fi văzut de toată lumea și am putea să nu implementăm niciodată aceste prețuri în afara acestui test. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că Netflix are întotdeana un raport excelent calitate.” 

Anterior, Netflix a crescut preţurile pentru conturile noi create în ţara noastră. Creşterea de preţ este una graduală pentru cele trei planuri, tarifele fiind cu 1 euro, 2 euro respectiv 3 euro mai mare decât cele anterioare

lanul Basic costă acum 9 euro (în loc de 8 euro)

Planul Standard costă 12 euro (de la 10 euro)

Planul Premium costă 15 euro (de la 12 euro)

Beneficiile celor trei planuri tarifare, precum calitatea imaginii sau numărul de device-uri care au acces simultan la un cont, nu s-au modificat.

Netflix nu a anunţat până acum o scumpire a abonamentelor pentru utilizatorii actuali, astfel că modificarea de preţuri este deocamdată valabilă doar pentru conturile care se activează după afişarea noilor preţuri.

Scumpirea nu este neapărat o surpriză, după ce compania americană a făcut acelaşi lucru la începutul anului pentru cei aproape 60 de milioane de abonaţi din Statele Unite.

Şi în Europa Netflix a testat până acum diverse planuri tarifare pentru a vedea reacţia utilizatorilor faţă de noile preţuri. Astfel de teste au fost descoperite până acum în Italia şi Germania.

Citește și Amazon ar putea lansa un “Netflix” al jocurilor video

 

Citeste si...  Complicatul joc al Rusiei: rute noi aeriene dar și sprijin pentru Lukaşenko

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *