Next Capital: “la 10 luni înregistrăm o creștere de 33% a afacerilor”

Valentina Constantin

Peste 60% din volumele de finanțare prin factoring le realizăm cu producători români

Creșterea de peste 30% a afacerilor față de aceeasi perioadă din 2018 înregistrată de Next Capital Finance IFN vine ca urmare a finanțărilor oferite prin operațiuni de factoring, dar și a celorlalte servicii adiționale de consultanță oferite clienților.

“Creșterea se datorează în principal segmentului de new business,unde avem un avans de 18%, față de anul trecut, dar șiportofoliului actual de clienți care sunt interesați atât desolutiile noastre de factoring, dar și a consultanța de business pe care o oferim. Cei mai mulți clienți care optează pentru soluții de factoring și reverse factoring vin din domeniile IT&C, outsourcing, utilitățiși, evident, retail (FMCG). Peste 60% din volumele de finanțare le realizăm cu producători si distribuitori români care se află în relații comerciale cu Key Accounts, din diferite industrii”, declară Bogdan Roșu, Directorul Next Capital.

Creditul comercial s-a extins în toate domeniile, iar termenele de plată au ajuns la 6 luni sau chiar 1 an, în anumite cazuri. În acest context, tot mai multe firme caută soluții de finanțare a capitalului de lucru pentru a face față acestor termene de plată impuse de domeniul însuși sau chiar de Key Accounts.

Bogdan Roșu: Consumul, principalul factor în evoluția acestui an

Reprezentantul Next Capital consideră că motivele principale care au influențat creșterea  cererilor de finanțare și, implicit, a volumului creantelor gestionate prin factoring au fost legate de evoluția consumului în prima parte anului, precum și de creșterea generalizată a termenelor de plată.

“La nivelul acestui an creșterea consumuluia influențat pozitiv evoluția noastră, în principal datorită nivelului crescut al veniturilordinsectorul public. După un început de an cu creșteri importante și o temperare în T3, este probabil ca lucrurile să revină  pe trend ascendent pe final de an, când se activează obiceiurile de consum specifice perioadei. Cred și sper că toate mesajele legate de impactul pe termen mediu și lung al creșterii cheltuielilor facute «pe datorie» să fie bine înțelese și sa trezească o atitudine de mai multă responsabilitate din partea consumatorilor și antreprenorilor.

Citeste si...  Olguța: „Punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru”

Creditarea se poate obține în continuare în condiții foarte avantajoase, astfel că antreprenorii care doresc să își asigure afacerea printr-o soluție de finanțare pot accesa ușor soluțiile de factoring. Concluzionând, avem un consum în etapa de stabilizare, investițiile sunt la niveluri minime, dar cu oportunitati de creștere, dobânda cheie este încă la unnivel scăzut, în timp ce cursul și inflația au potențial de creștere. Toate aceste aspecte la nivel macro economic ar trebui să conducă la un nivel crescut de prudență din partea agenților economici”, mai explică Bogdan Roșu.

IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, gestiune creanţe siinvestitii in IMM-uri , dar şi servicii de tip Outsourcing . Grupul Next Capital care areacţionariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2018 o creștere a cifrei de afaceri cu12%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.

Citește și Bogdan Roşu, Next Capital: Apetitul investițional al antreprenorilor români, în scădere


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *