nicusor-dan

Nicușor Dan a cerut achiziţionarea ELCEN

Alexandru Ionescu

Primarul general Nicuşor Dan anunţă, luni seară, că a cerut achiziţionarea ELCEN de către Primăria Capitalei şi a convenit o discuţie cu premierul Florin Cîţu în această săptămână. Acesta afirmă că are în vedere ”refacerea unui sistem de termoficare învechit, care până acum a fost doar cârpit, nu modernizat”, nu doar soluţii pentru iarna care urmează.

 

”Am organizat azi o întâlnire cu liderii grupurilor politice din Consiliul General al Capitalei şi cu reprezentanţii companiei municipale Termoenergetica pentru a discuta despre preţurile pentru termoficare din această iarnă. Am cerut celor de la Termoenergetica să ne dea detalii privind formarea preţului pentru distribuţia şi transportul energiei termice, ca să avem o evaluare a uneia dintre componentele importante ale viitorului preţ al gigacaloriei (cealaltă componentă fiind preţul de producţie a energiei termice)”, a scris, luni seară, pe Facebook, primarul general.

Nicuşor Dan anunţă că discuţiile vor continua pe acest subiect, urmând a primi toate informaţiile necesare.

”Ulterior, am participat la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România cu premierul Florin Cîţu, unde am discutat despre sprijinul guvernamental pentru sistemele de termoficare din municipii, inclusiv din Bucureşti. Din discuţie a rezultat clar că sunt probleme şi provocări la nivel naţional, comune tuturor municipiilor şi că soluţiile pot veni doar prin colaborarea dintre administraţiile locale şi Guvernul României”, a adăugat primarul general.

Republica Moldova cumpără gaze din Olanda și Polonia


Citeste si...  Primăriei Municipiului Bucureşti vinovată pentru lipsa apei calde în București
Etichete:
Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *