Noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei

Alexandru Ionescu

Românii pot subscrie începând de marţi, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice.

 

Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.

Rata dobânzii este de 3,5% – 1 an, 3,75% – 2 ani, 4,00% – 3 ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate: de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie – 11 decembrie 2020; de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 17 noiembrie – 10 decembrie 2020 în mediul urban şi în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2020 în mediul rural.

Vezi și Casoteca.ro/magazin

Conform MFP, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Robert Glință, noi recordori naționale


Citeste si...  Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație și elimină plafonarea sumelor care pot fi investite.
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *