Novak Djokovic vede schimbare “inevitabilă” la vârful clasamentului ATP

0

Recentele succese obţinute de tinerii jucători în circuitul profesionist de tenis vor conduce la o schimbare “inevitabilă” la vârful clasamentului ATP, afirmă actualul lider al clasamentului mondial, sârbul Novak Djokovic, citat de Reuters.

 

Ultimele patru turnee ATP Masters 1.000, cele mai prestigioase competiţii în afara celor de Mare Şlem, au fost câştigate de tenismeni din afara “Big Three”, celebrul trio al vedetelor sportului alb, compus din Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic.

Rusul Daniil Medvedev (25 ani) s-a impus în Turneul Campionilor şi în Mastersul 1.000 de la Paris, anul trecut, deposedându-l deja pe spaniolul Nadal de locul secund în ierarhia mondială.

Polonezul Hubert Hurkacz, grecul Stefanos Tsitsipas şi germanul Alexander Zverev au câştigat cele trei turnee Masters 1.000 desfăşurate de la începutul acestui an, Tsitsipas fiind, la 22 de ani, cel mai tânăr dintre ei.

Djokovic (33 ani) a declarat că rezultatele recente demonstrează că este pe cale să se producă o schimbare de generaţie în tenisul masculin.

Citește și WTA poate fuziona cu ATP

“Sunt jucători precum Tsitsipas, Zverev, (Matteo) Berrettini şi (Andrei) Rublev care câştigă împotriva noastră şi joacă mult, acumulând puncte în clasament. La fel şi Medvedev, desigur, şi toţi concurează pentru locurile la vârf. Dominic Thiem se află şi el acolo de mulţi ani”, a spus Djokovic.

“Este inevitabil să se întâmple acest lucru. Schimbarea la vârful clasamentului masculin va veni, fie că se va întâmpla peste o lună, un an sau indiferent cât timp. Nu ştiu”, a adăugat campionul sârb.

În timp ce Roger Federer, în vârstă de 39 ani, a ratat majoritatea turneelor în ultimele 14 luni, din cauza problemelor la genunchi, Djokovic a doborât unul dintre recordurile elveţianului, în luna martie, când a devenit jucătorul cu cele mai multe săptămâni în fruntea clasamentului ATP.

Dar sârbul, care a câştigat 18 titluri de Mare Şlem, este mult mai concentrat pe egalarea celor 20 de victorii în turneele majore ale lui Federer şi Nadal (34 ani).

“Nu mai acord clasamentului la fel de multă atenţie ca jocului meu în Marele Şlem. Acesta sunt acum cele mai importante turnee asupra cărora mă concentrez, în actuala etapă a carierei mele”, a adăugat Djokovic.

Jucătorul sârb şi-a modificat programul pentru a putea petrece mai mult timp alături de familia sa, iar după succesul obţinut la Openul Australiei de la Melbourne a disputat doar Mastersul 1.000 de la Monte Carlo şi un turneu în ţara sa, la Belgrad.

El îşi va finaliza pregătirile pentru Openul Franţei de la Roland Garros, care va începe la sfârşitul acestei luni, cu turneul Masters 1.000 de la Roma din această săptămână, şi un alt eveniment ATP prevăzut în capitala Serbiei.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele