O delegație a Comisiei de la Veneția vine luni în România

0

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine luni la Bucureşti într-o vizită de două zile având ca temă modificările la legile Justiţiei. Programul delegaţiei include întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, şi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, DNA, Parchetului General, CSM, ICCJ, dar şi cu parlamentari din Comisia Iordache şi cu organizaţiile magistraţilor.

“O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se va afla în vizită în România pentru o serie de schimburi de opinii privind cele trei proiecte de modificare a Legii de organizare judiciară, a Legii CSM şi a Statutului judecătorilor şi procurorilor. Delegaţia va avea întâlniri cu preşedintele României, cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Biroului Procurorului General şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Parlamentului, inclusiv ai Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei, ai asociaţiilor de judecători şi procurori şi ai organizaţiilor societăţii civile”, anunţă un comunicat al Comisiei.

De asemenea, documentul consemnează că atât preşedintele României, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au solicitat punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de lege.

Citește și CCR sesizează Comisia de la Veneţia pentru ”atacurile virulente” declanşate împotriva sa

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele