Mai mulţi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care va permite vânătoarea cormoranului mare, din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru domeniul piscicol. Despre cormorani şi impactul asupra pisciculturii a vorbit şi ministrul Agriculturii Petre Daea în Parlamentul European.
Conform Profit.ro, iniţiatorii arată că directivele europene privind conservarea păsărilor sălbatice au condus la ”o exagerată creştere a populaţiilor de cormorani în România, care au invadat zone din afara ariilor de creştere tradiţionale (Delta Dunării şi cursul Dunării), ajungând în regiuni unde nu erau întâlnite anterior”. De asemenea, conform expunerii de motive, deşi împotriva lor au fost folosite plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvenţe, laser, sperietori de ciori, au devenit ineficiente, pentru că ”aceste păsări, deosebit de inteligente, se obişnuiesc cu ele, se adaptează şi nu se mai sperie”. Iniţiatorii proiectului invocă şi ”instalarea stresului Ia peşti”, cu influenţă negatuvă asupra greutăţii şi implicit a producţiei.
Citește și: Meteorologi anunţă frig şi ninsori la munte în următoarele două zile