Hackeri de elită au încercat să acceseze reţeaua informatică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la începutul lunii martie, pe fondul unei creşteri de peste două ori a tacurilor cibernetice de la declanşarea epidemiei de coronavirus, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Directorul pentru securitate cibernetică al OMS, Flavio Aggio, a spus că nu se cunoaşte identitatea hackerilor, dar că efortul lor nu a reuşit.
Aggio a avertizat că tentativele de hacking împotriva agenţiei şi a partenerilor acesteia au crescut în contextul eforturilor de combatere a extinderii coronavirusului care a ucis peste 15.000 de oameni la nivel mondial.Tentativa de atac de la OMS a fost comunicată Reuters de către Alexander Urbelis, un expert în securitate cibernetică şi avocat la Blackstone Law Group din New York, care urmăreşte activităţile suspecte de înregistrare a domeniilor pe internet.
Urbelis a declarat că a observat activitatea suspectă în jurul datei de 13 martie, când un grup de hackeri pe care îl urmărea a activat un site maliţios care imita sistemul intern de email al OMS.
Citește și: Vaporii de la țigările electronice pot transmite coronavirus COVID19