CNSAS: Ofiţeri de Securitate şi Miliţie recrutau elevi care nu împliniseră 18 ani

0
CNSAS

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis să transmită Parchetului General – Secţia Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare in rem, privind posibile infracţiuni contra păcii şi omenirii, săvârşite de foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, cu precădere în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România, prin recrutarea ca surse a mii de elevi care nu împliniseră vârsta de 18 ani, pecizează un comunicat de presă al CNSAS.

„Aceste abuzuri, comise de angajaţi ai instituţiilor statului desemnate prin lege să apere Constituţia şi drepturile civile, au avut un caracter sistematic şi au vizat grupuri mari de persoane minore, fapt care justifică aducerea acestor măsuri în atenţia opiniei publice şi a justiţiei, în condiţiile legii”, potrivit CNSAS.

Consiliul a transmis Parchetului General datele profesionale ale ofiţerilor implicaţi în recrutarea minorilor, însoţite de documentele doveditoare din arhiva Securităţii.

Vezi și Securiștii lui Ceaușescu recrutau copii de 13-14 ani pentru a furniza informații despre părinți și profesori

„În şedinţele ordinare, Colegiul a aprobat remiterea către Parchetul General a documentaţiei referitoare la 43 ofiţeri de Securitate, care au recrutat 696 elevi în primii ani ai regimului comunist din România”, mai precizează sursa citată.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele