Omenirea a consumat deja toate resursele naturale generate de planetă pentru anul 2023.
Începând din 2 august, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face, vor fi în contul generaţiilor viitoare. România şi-a consumat resursele chiar mai devreme. Ţara noastră trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie
Qatar şi Luxemburg (10 şi 14 februarie) sunt de departe ţările cele mai risipitoare. La polul opus se află Jamaica, care are resurse până pe 20 decembrie, Ecuador, cu resurse până pe 6 decembrie şi Indonezia, 3 decembrie. În plus, industria care consumă cel mai mult din resursele planetei este industria energetică, potrivit Asociaţiei ENVIRON, organizaţie colectivă responsabilă cu gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
„Earth Overshoot Day” sau „Ziua Depăşirii” este folosită pentru a marca momentul într-un an când cererea oamenilor pentru resursele naturale şi serviciile ecosistemice depăşeşte capacitatea Pământului de a le regenera în acelaşi an. În esenţă, „Ziua Depăşirii” reprezintă data în care consumul uman depăşeşte resursele pe care Pământul le poate produce în decursul unui an. „Ziua Depăşirii” nu are o zi fixă şi depinde de cât de responsabili reuşim să fim în cele 12 luni calendaristice. Se calculează împărţind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să genereze în acel an), la amprenta ecologică a umanităţii (cererea umanităţii pentru acel an) şi înmulţind cu 365, numărul de zile dintr-un an.
Dacă omenirea ar trăi precum trăiesc locuitorii din Qatar, „Ziua Depăşirii” ar fi fost încă de pe 10 februarie. În topul ţărilor risipitoare se mai află Luxemburg, care a reuşit să consume toate resursele pe 14 februarie. Clasamentul este urmat de Canada, Emiratele Arabe Unite, SUA, toate cele trei ţări consumând resursele regenerabile aferente pe 13 martie. Australia (23 martie), Belgia (26 martie), Danemarca (28 martie), Finlanda (31 martie) completează topul celor mai risipitoare ţări.
La polul opus, se află Jamaica (20 decembrie), Ecuador (6 decembrie), Indonezia (3 decembrie), Cuba (25 noiembrie), Irak (24 noiembrie), Guatemala (14 noiembrie), Egipt (11 noiembrie).
Programul Rabla local începe luni
Ţara noastră se află pe locul 30 în acest clasament. România trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie.