Numărul civililor ucişi în Gaza a fost „fără precedent şi fără egal” în comparaţie cu orice conflict din 2017 încoace, a declarat luni secretarul general al ONU, António Guterres, potrivit CNN.
„Ceea ce este clar este că am avut în câteva săptămâni mii de copii ucişi. Aşa că asta este ceea ce contează. Asistăm la o ucidere a civililor care nu are egal şi nu are precedent în niciun conflict de când sunt secretar general „, a declarat Guterres în timpul unei conferinţe de presă.
IBM suspendă publicitatea pe X
Guterres a preluat funcţia în 2017. Întrebat despre viziunea sa pentru momentul în care se va încheia războiul din Gaza, Guterres a respins posibilitatea unui protectorat al ONU în Fâşia Gaza şi a făcut apel la o „abordare cu mai multe părţi interesate” care să ducă în cele din urmă la o soluţie cu două state.