Operatorul aerian Ryanair low-cost anunţă noi schimbări importante pentru clienţi

0

Ryanair va amâna implementarea noii politici pentru bagaje până la 15 ianuarie 2018, potrivit unui anunţ al companiei.

Citiți și Clienţii afectaţi de anulările de zboruri ale Ryanair au fost reprogramați sau despăgubiți

Din 6 septembrie 2017, tariful pentru bagajul înregistrat a fost redus de la 35€/£ la 25€/£ pentru toate bagajele, iar greutatea tolerată a crescut de la 15kg la 20kg pentru toate bagajele.

Ulterior, din 15 ianuarie 2018, doar clienţii cu Prioritate (incluzând Plus, Flexi Plus & Family Plus) vor putea să transporte două bagaje de mână în aeronavă.

Restul clienţilor (fără Prioritate) vor putea să-şi transporte în cabină doar un bagaj mic de mână, în timp ce al doilea bagaj (mai mare) va trebui trimis la cala de bagaje (gratuit) la poarta de îmbarcare.

“Vom amâna implementarea noilor reguli ale politicii de bagaje până la 15 ianuarie 2018 pentru a le permite clienţilor să se familiarizeze cu schimbările aduse. Din ianuarie le vom restricţiona clienţilor fără prioritate transportarea la bord a unui singur bagaj de mână mic (bagajul mare de cabină va fi depozitat la cala pentru bagaje, în mod gratuit, la poarta de îmbarcare) ceea ce va accelera îmbarcarea pentru zboruri şi va elimina întârzierile, a spus Kenny Jacobs, CMO al Ryanair.

Îmbarcarea Prioritară poate fi achiziţionată la doar 5 €/£ în momentul rezervării sau adaugată ulterior rezervării pentru 6 €/£ şi este disponibilă cu până la o oră înainte de ora programată de plecare.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele