Primăria Ploiești

Orașul Ploiești riscă să rămână fără apă caldă

Alexandru Ionescu
Primăria Ploiești

Municipiul Ploieşti ”riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii”, în contextul în care contractul privind furnizarea de agent termic în sistem centralizat expiră la 15 mai, iar firma titulară a contractului nu mai este interesată de prelungirea acestuia.

 

Primăria Ploieşti anunţă că, în aceste condiţii, oficialii municipalităţii au convocat Adunarea Generală a Acţionarilor a Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară Termie (ADI) Prahova, iar la şedinţa care ar fi trebuit să aibă loc luni s-a prezentat doar conducerea Primăriei Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova netrimiţându-şi reprezentanţii.

”Contractul cu operatorul Veolia Energie Prahova privind serviciul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, în municipiul Ploieşti, expiră în data de 15 mai 2022. Timpul rămas pentru finalizarea licitaţiei este foarte scurt, iar Ploieştiul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii. În calitatea de lider, Consiliul Judeţean Prahova a fost singurul în măsură să demareze aceste proceduri. Din punctul de vedere al municipalităţii lucrurile merg destul de greu, de aceea, conducerea Primăriei a convocat, conform statutului, AGA ADI Termie Prahova luni, 21 februarie 2022 la ora 16.00. Din păcate, şedinţa nu s-a putut ţine, singurii prezenţi fiind reprezentanţii primăriei Municipiului Ploieşti – primarul Andrei Volosevici, alături de viceprimarii Magdalena Trofin şi Daniel Nicodim”, informează, marţi, Primăria Ploieşti prin intermediul unui comunicat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere privind motivele pentru care instituţia pe care o conduce nu şi-a trimis reprezentanţii la şedinţă.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, coleg de partid în PNL cu preşedintele Consiliului Judeţean, susţine că face de mai bine de jumătate de an demersuri pe lângă autorităţile judeţene şi centrale pentru ca situaţia în care ploieştenii rămân fără apă caldă fie prevenită.

Citeste si...  Inspecţia Judiciară verifică dacă procurorii DNA Ploieşti au săvârşit abateri în cazul Anei Maria Pătru, fosta şefa a AEP

Transporturi ilegale de lemn: 22 de camioane în custodia Poliției Suceava


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *