Orban acuză PSD că e prea preocupat de plângeri penale

Alexandru Ionescu

Ludovic Orban a anunţat că susţine toate declaraţiile liberalilor referitoare la falsificarea cifrelor bugetare şi apreciază că, în loc să se ocupe de guvernare, ”PSD se preocupă de plângeri penale”.

”Reflexul comunistoid al PSD de a închide gura celor care spun lucrurilor pe nume, prin ameninţare şi încercări de intimidare cu plângeri penale, arată adevărata faţă hâdă a acestui grup de indivizi, care a încetat să mai fie un partid politic. PSD a ajuns azi doar o adunătură de parveniţi, inculţi şi disperaţi, care îşi caută cu exasperare salvarea personală. După ce a distrus toate echilibrele economice, cum numai un duşman al României ar fi putut-o face, preocuparea PSD nu este alta decât să încerce să le pună căluşul în gură celor care vorbesc”, a transmis, marţi, liderul PNL, Ludovic Orban.Aceasta anunţă că susţine toate declaraţiile liberalilor care au vorbit despre falsificarea cifrelor bugetare.”Anunţ în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal că susţin toate declaraţiile colegilor mei referitoare la falsificarea cifrelor bugetare de către actuala guvernare. Va fi ocazia perfectă pentru a demonstra în justiţie nu doar că reprezentanţii actualului Guvern au minţit fără scrupule în legătură cu dezastrul economic pe care l-au produs, dar că faptele acestor ageamii se află în contradicţie cu legile în vigoare”, a mai transmis Orban.

Acesta afirmă că a avertizat de la începutul anului că ”întregul buget de stat pe anul 2019 este unul construit pe bani falşi, iar acest lucru este confirmat astăzi de execuţia bugetară la 6 luni”.

Citește și: Un avion NATO aproape de o coliziune cu avionul unui ministru rus


Citeste si...  Dăncilă: Dacă președintele Klaus Iohannis nu îi numește în funcțiile de miniștri pe Olguța și pe Mircea Drăghic vom merge la CCR
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *