Orban analizează închiderea teraselor în timpul nopții

Alexandru Ionescu

Premierul Ludovic Orban a declarat că este analizată dacă măsura închiderii teraselor în intervalul 23.00 – 06.00 va fi aplicată la nivelul întregii ţări sau doar în zonele în care există risc mare de răspândire a coronavirusului.

 

„Nu se închide nimic. Deci, după ora 23.00, anumite activităţi, unde, de regulă, după ora 23.00, există riscul de transmitere a virusului, vor fi închise. Analizăm dacă o aplicăm la nivelul întregii ţări sau o aplicăm numai la nivelul zonelor, de exemplu, la mare, la Bucureşti, în judeţe unde există un nivel de răspândire mai larg. Asta analizăm. De asemenea, e o măsură care este legată de limitarea persoanelor care sunt servite la numărul de locuri aflate pe scaune, pe terase, tocmai pentru a evita aglomeraţiile pe terase”, a afirmat Ludovic Orban, după participarea la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Imnului Naţional care a avut loc miercuri la Cercul Militar.

Acesta a vorbit şi despre purtarea măştii în aer liber şi a spus că poate fi impusă în situaţia în care sunt aglomerări de oameni, de exemplu la târguri, pe faleză sau zone unde sunt fabrici şi oamenii aşteaptă transportul în comun.„Poate fi la târguri, de exemplu, sau în anumite piețe unde nu există distanţe foarte mari. De asemenea se poate impune pe faleză. De exemplu, am primit sesizări din partea prefectului de Galaţi, pe faleză este furnicar literalmente şi este aproape imposibil să te protejezi din cauza numărului foarte mare de persoane care sunt pe faleză. Deci, există locuri în aer liber în care nu se poate evita aglomeraţia şi, aici, specialiştii au venit cu propunerea să stabilim obligativitatea portului măştii în anumite locuri, staţii de aşteptare de exemplu. Gândiţi-vă că sunt fabrici în care se iese de la program şi în care se aşteaptă transportul. De multe ori ei se bulucesc acolo, stau unul lângă altul şi le este foarte greu să păstreze distanţa. Portul măşti e un mijloc de a reduce la maximum riscul de răspândire”, a explicat Orban.

Citeste si...  Firea spune că Pandele l-a sunat pe Orban să-l întrebe de ce a demonizat-o în această campanie

Orban a adăugat că „măsurile urmează, nu să le adoptăm la nivel naţional, vom stabili în cadrul hotărârii de guvern posibilitatea ca în judeţe, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, să dispună astfel de măsuri, justificate, argumentate, posibil şi cu avizul direcţiei de sănătate publică care evaluează riscul epidemiologic”.

 

Citește și: Turismul înregistrează pierderi de 273 de miliarde de euro


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *